O serie de observații comune realizate în cooperare de NASA și ESA cu ajutorul Telescopului Spațial Hubble au scos la iveală o nouă clasă de planete: o lume a apelor, învăluită într-o atmosferă densă și fierbinte. Botezată poetic GJ 1214b, planeta în cauză este mai mică decât Uranus, dar mai mare decât Pământul. Potrivit portalului Hubble, descoperirea a fost făcută de o echipă internațională de astronomi, sub conducerea lui Zachory Berta, de la Centrul de Astrofizică Harvard-Smithsonian.
”GJ 1214b nu seamănă cu nicio planetă cunoscută. O foarte mare parte a masei sale este alcătuită din apă”, a declarat Berta. Existența planetei în cauză era cunoscută astronomilor încă din 2009, când despre ea se știa doar că are un diametru de 2,7 ori mai mare decât al Terrei, că orbitează o pitică roșie la o distanță de numai 2 milioane de kilometri și că are la suprafață o temperatură estimată la 230 de grade Celsius.
În 2010, astronomul Jacob Bean, coleg cu Berta, a sugerat că GJ 1214b ar avea suprafața acoperită preponderent din apă, dar menționa că observațiile sale pot avea și altă explicație. Berta și echipa lui au făcut altă serie de obesrvații menite a elimina orice posibilă confuzie privind atmosfera și compoziția atmosferică a planetei, relevând că aceasta este alcătuită din aburi sub presiune.
Întrucât masa (de șapte ori mai mare ca a Pământului) și dimensiunile GJ 1214b erau deja cunoscute, astronomii i-au putut calcula și densitatea, care este de numai 2 grame per centimetru cub. Apa are o densitate de 1g/cmc, în timp ce densitatea medie a Pământului este de 5,5g/cmc. Situația sugerează că GJ 1214b are mult mai multă apă și mult mai puțină rocă în comparație cu Terra. Ca rezultat, structura internă a GJ 1214b ar fi extraordinar de diferită de cea a lumii noastre.
”Temperaturile și presiunile foarte ridicate vor forma materiale exotice precum ”gheața fierbinte” sau ”apa superfluidă”, substanțe care sunt complet străine în experiența noastră cotidiană”. Astronomii presupun că planeta s-a format mult mai departe față de stea, de care s-a apropiat în timp, petrecând o bună perioadă în ”zona de aur” în care se află acum Pământul, considerată propice pentru apariția vieții. Vechimea sistemului nu a fost însă determinată încă, știindu-se doar că GJ 1214b se află la ”numai” 40 de ani lumină distanță, în constelația Ophiuchus. Planeta va fi supusă unui scrutin și mai atent după lansarea următoarei generații de telescoape spațiale, spre finele acestui deceniu. [Ilustrație: NASA, ESA, și D. Aguilar (Centrul de Astrofizică Harvard-Smithsonian)]
Ştiri
O nouă clasă de planete
Citește și...
-
Probleme de buget pentru NASA
14 Feb, 18:37 | 0 comentarii -
Harta pădurilor de pe Terra
19 Feb, 11:53 | 0 comentarii -
Imaginea zilei: Cea mai veche supernovă înregistrată
14 Feb, 09:17 | 0 comentarii
Ştiri - din aceeaşi secţiune
-
Religia - izvor de conflict, dar și cale de pace
18 Mai, 13:32 | 0 comentarii -
JO2012Antena3.ro, resursa ideală de ştiri sportive
18 Mai, 12:12 | 0 comentarii -
Proteste publice contra psihiatrilor americani
18 Mai, 10:15 | 1 comentarii -
Prima adresă poștală spațială
18 Mai, 10:15 | 0 comentarii
+ adaugă comentariu COMENTARII (0):
Adaugă comentariu








