Acasă » Ştiri » Cea mai ”vântoasă” gaură neagră stelară
Ştiri
22 Feb 2012, 10:26

Cea mai ”vântoasă” gaură neagră stelară

Astronomii americani au cronometrat viteza celui mai puternic vânt observat în proximitatea discului din jurul unei găuri negre stelare: 32 de milioane de kilometri pe oră.

Această valoare record, aproximativ 3% din viteza luminii, este de 10 ori mai mare decât cea mai rapidă determinată anterior, tot în jurul unei găuri negre de același tip. Rezultatul, spun specialiștii NASA, are implicații importante pentru înțelegerea comportamentului acestor enigmatice corpuri cerești, formate prin colapsul gravitațional al unei stele masive.

O gaură neagră stelară (sau ”de masă stelară”) cântărește în mod obișnuit între cinci și 10 ori cât Soarele nostru. Gaura neagră care alimentează super-vântul observat cu ajutorul telescopului cu raze X Chandra este catalogată ca IGR J17091-3264. Fenomenul ”este echivalentul cosmic al unui uragan de categoria 5”, spune Ashley King, autorul principal al studiului publicat în revista științifică The Astrophysical Journal Letters.

Viteza vântului din jurul IGR J17091-3624 este pe măsura vânturilor generate de găurile negre supermasive, obiecte având o masă de milioane sau chiar miliarde de ori mai mare. ”Nu ne-am așteptat să vedem vânturi atât de puternice dinspre o astfel de gaură neagră”, a mărturisit King. ”Cu alte cuvinte, această gaură neagră se comportă mult peste categoria ei de greutate”, a precizat și Jon M. Miller, coautor al studiului.

O altă descoperire neașteptată făcută cu același prilej a fost că ”uraganul” în cauză ar putea dispersa mai multă materie decât reușește să atragă respectiva gaură neagră. ”Contrar percepției populare, potrivit căreia găurile negre atrag toată materia care vine în apropiere, noi am estimat că aproape 95% din materia discului din jurul IGR J17091-3624 este expulzată de vânt”, a mai spus King.
(Ilustrație: NASA/CXC/M.Weiss)
Citeşte mai multe despre:   Chandra,   nasa,   gaură neagră
Acordă-i o nota:
0.00 Rating / 0 voturi
Abonează-te la: Newsletter | RSS
Recomandă:
Ştiri - din aceeaşi secţiune
+ adaugă comentariu COMENTARII (0):
Adaugă comentariu